decembrie 2021

Dacă acum cca 70 de ani zborul spre alte corpuri cereşti, inclusiv planete şi exploatarea şi/sau colonizarea acestora erau strict de domeniul fantasticului, în zilele noastre o parte au devenit realităţi, iar altele iminențe. Odată ce omul a ieşit în spaţiul extraatmosferic (4 octombrie, 1957, Sputnik 1) sau a trimis acolo obiecte zburătoare, sateliţi sau diverşi roboţi care îi pot satisface interesele, au apărut şi chestiuni juridice cât se poate de concrete, care necesitau a fi reglementate. Nu doar pentru a stabili reguli de urmat în noul mediu, ci şi pentru a proteja celelalte state faţă de avantajul obţinut de către cele care aveau acces la spaţiul extraatmosferic, dar şi pentru a delimita spaţiul extraatmosferic de spaţiul aerian, din acest punct de vedere fiind de interes limita drepturilor de proprietate teritorială al statelor. S-a avut în vedere şi protecţia mediul extraplanetar şi păstrarea echilibrului pe toate corpurile cereşti care, într-un fel sau altul, urmau să fie cercetate.

Astfel, au fost elaborate de către Adunarea Generală a O.N.U. mai multe rezoluţii: "Problema utilizării spaţiului extraatmosferic în scopuri paşnice" (1958); rezoluţia referitoare la proclamarea principiului libertăţii spaţiului extraatmosferic în 1961; "Declaraţia asupra principiilor juridice care guvernează activităţile statelor în explorarea şi utilizarea spaţiului extraatmosferic"(1963); care constituie nucleul Tratatului spaţial.

Tratatul dedicat acestei materii se numeşte "Tratatul privind principiile care guvernează activitatea statelor în explorarea şi folosirea spaţiului extraatmosferic, inclusiv Luna şi celelalte corpuri cereşti"şi a fost adoptat în 1967. Tratatul a fost ratificat de România prin Decretul nr. 74 din 30 ianuarie 1968.

Acesta reglementează conduita statelor în spaţiul extraatmosferic şi regimul juridic al spaţiului extraatmosferic. Ulterior, pe măsură ce activitatea umană în acest domeniu s-a intensificat şi diversificat, a fost nevoie de noi tratate, convenţii şi acorduri: Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reîntoarcerea astronauţilor şi restituirea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic (1968); Convenţia asupra răspunderii internaţionale pentru daune cauzate de obiectele lansate în spaţiul extraatmosferic (1972); Convenţia privind înmatricularea obiectelor lansate în spaţiul extraatmosferic (1975); acordul care guvernează activitatea statelor pe Lună şi alte corpuri cereşti.

Toate aceste acte stabilesc atât anumite principii generale, cât şi unele speciale.

Principiile generale:

i. Folosirea spaţiului extraatmosferic în scopuri paşnice. În principal sunt consacrate anumite interdicţii pe corpurile cereşti, precum cele privind amplasarea de baze militare, testarea de arme şi executarea de manevre militare, dar şi plasarea pe orbita terestră a oricăror obiecte purtătoare de arme.

ii. Libertatea de exploatare şi utilizare de către toate statele. Principiul limitează şi ordonează această libertate în sensul că ea nu este absolută şi exclusivă conform niciunui criteriu, precum poziţie geografică, mărime sau dezvoltare economică. Este recunoscut accesul tuturor statelor la exploatare și resurse, cu respectarea normelor de drept internaţional, a Cartei ONU, al Tratatului spatial şi a altora acte normative incidente.

iii. Principiul cooperării internaţionale şi a asistentei reciproce, atât cu privire la activităţile de exploatare şi folosire, cât şi cu privire la modalităţile concrete de cooperare în cadrul bazelor bi- sau multilaterale şi prin intermediul organizaţiilor internaţionale. Spre exemplu mostrele aduse de pe dorpurile cerești, deși sunt proprietatea statului unde este înmatriculată nava, trebuie ținute la dispoziția oricăror state, pentru studiu.

iv. Principiul neapropierii naţionale. Corpurile cereşti sau părţi/suprafețe din acestea nu pot face obiectul dreptului de proprietate al niciunui stat sau persoane fizice sau juridice, al niciunei organizate guvernamentale sau neguvernamentale.

v. Utilizarea spaţiului cosmic, a Lunii şi a altor corpuri cereşti, în interesul omenirii. [1]

Principii speciale privesc:

i. Înmatricularea obiectelor lansate în spaţiu. Există o dublă înregistrare, atât într-un registru ţinut de statul sau organizaţia internaţională lansatoare, cât şi unul ţinut de Secretarul General al ONU.

ii. Răspunderea internaţională pentru daunele cauzate de obiectele lansate în spaţiu. Răspunderea pentru daune produse de activităţile spaţiale este în principiu cea bazată pe culpă în ceea ce priveşte relaţia dintre state şi cea bazată pe risc în ceea ce priveşte propriile prejudicii.

iii. Jurisdicţia şi controlul asupra obiectelor spaţiale şi asupra personalului. Toate acestea aparțin statului sau organizaţiei internaţionale de lansare în al cărui registru este înmatriculat obiectul spaţial.

iv. Salvarea şi reîntoarcerea astronauţilor. Astronauţii sunt consideraţi mesageri ai întregii omeniri şi toate statele trebuie să le acorde asistență şi ajutor în anumite situaţii de pericol, precum accidentele, aterizarea forţată pe teritoriul altui stat sau amerizarea în mare liberă.

v. Reguli privind activităţile de telecomunicaţie şi teledetecţie prin sateliţi. Regulile din acest domeniu îşi găsesc o aplicabilitate mai largă şi deosebit de pronunţată în ultimele decenii. Ele privesc interzicerea utilizării informaţiilor culese în defavoarea intereselor politice şi economice ale statului supus teledetecţiei; obligaţia de nediscriminare, cât priveşte accesul la datele procesate; conformarea activităţilor de teledetecţie cu dreptul internaţional, inclusiv Carta O.N.U. şi tratatele în domeniul spaţial; cooperarea pentru folosirea raţională a resurselor naturale, protecţia mediului şi reducerea impactului dezastrelor naturale. Sunt reglementate, de asemenea, acordurile între statul ce efectuează teledetecţia şi statul al cărui teritoriu este supus teledetecţiei în scopul culegerii de informaţii; accesul statului supus teledetecţiei la datele prelucrate; reguli de difuzare a datelor în defavoarea intereselor statului supus teledetecţiei; precum și problematici din acest domeniu legate de drepturilor suverane ale statelor; principiului neintervenţiei; necesitatea acordului prealabil al statelor receptoare pentru difuzarea pe teritoriul lor a emisiunilor directe prin satelit etc.

Dincolo de aceste problematici identificate încă de la începuturile erei spaţiale, mai recent au fost identificate şi alte aspecte, privitoare la două direcţii înrudite şi anume poluarea mediului terestru şi poluarea mediului extraatmosferic prin activităţile cosmice ale omului. Primele provin ca urmare a operaţiunilor de lansare, a coliziunilor sau exploziilor de pe orbită care generează reziduri, a experienţelor meteorologice sau militare bazate pe explozii, folosirea energiei nucleare în activitatea spaţială sau depozitarea de deşeuri radioactive. Toate acestea şi multe altele, prin producerea unor efecte ireversibile sau foarte greu reversibile, pot afecta şi echilibrul natural nu doar al Terrei, ci si al spaţiului cosmic, motiv pentru care sunt necesare reglementări juridice specifice, prin documente internaţionale opozabile tuturor statelor.

Necesitatea şi pertinența acestor reglementări nu este pusă sub nicio îndoială. În schimb utilitatea lor poate şi trebuie să fie analizată în scopul eficientizării acestora, întrucât, chiar fără a intra în detalii, observăm anumite inadvertenţe şi contradicţii care nu îşi găsesc rezolvarea conform actualei normări. Deşi într-o oarecare măsură se poate face o paralelă între relaţiile şi reglemenările care privesc activităţile omului pe mare, în apele internaţionale, datorită particularităţilor din acest domeniu, ele nu sunt nici suficiente şi nici adecvate. Trecând peste cerinţele de ordin tehnic care îşi aşteaptă încă rezolvarea - una care în anumite direcţii nu este departe - suntem în prezenţa unor situaţii neobişnuite create chiar de actuala reglementare, care ne conduc în adevărate fundături juridice.

Spre exemplu nu este deloc clar în ce moduri exploatarea efectuată de către o țară sau o anumită entitate organizatorică, indiferent de natura ei, trebuie făcută în folosul întregii omeniri. Se pune problema investiţiei şi a eforului financiar, uman şi de resurse, toate suportate de către statul respectiv, astfel că împărţirea resurselor obţinute este cel puţin inechitabilă pentru investitor. Nu există niciun fel de criterii de împărţire a resurselor. Desigur, ele vor putea fi elaborate, dar această împărţire între toate statele minimalizează până la derizoriu beneficiul, întrucât cantitatea de resurse rezultată în urma exploatării, astfel împărţită, este infimă. Sintagma "în beneficiul tuturor statelor, cu precădere al celor care au efectuat" ativitățile de cercetare și exploatare, poate că este una echitabilă, însă este lipsită de orice conținut rațional.

Corpurile cereşti nu pot fi revendicate, însă pot fi exploatate. Ceea ce înseamnă, cel puţin teoretic, că un corp ceresc poate fi exploatat până la epuizarea să completă, în condiţiile în care interdicţia revendicării sale este făcută şi în scopul protecţiei sale. Mai mult, se precizează că în cursul investigațiilor științifice se pot substanțe în cantitățile necesare nevoilor misiunii, ceea ce este o exprimare ambibuă, care deși s-a dorit a fi limitatoare, primește și interpretarea care dă dreptul de a utiliza cantități nelimitate.

Deși există interdicții clare cu privire la protejarea mediului și al echilibrului extraterestru, trebuie spus că aceste prevederi sunt lipsite de utilitate practică atât tinp cât consecințele activității umane (chiar și numai cele intreprinse în vederea explorării) nu pot fi cunoscute și interpretate relativ la mediile invadate. Or, în fapt sunt permise orice activitaăți de exploatare șiutilizare, pe sol și în subsol, deplasare de personal, echipament, vehicule, amplasarea de instalații etc.

Tratatul spaţial încearcă prin regulile sale, să evite rivalităţile naţionale în acest domeniu şi în alte teritorii decât cele terestre, însă nu reglementează soluționarea unor eventuale conflicte, nu stabileşte sancţiuni în cazul încălcării regulilor. Nu există niciun fel de metode de control asupra celor plecaţi, practic coloniştii fiind deplin liberi să organizeze şi să își legifereze viaţa şi activitatea în mod total independent de orice reguli actuale, care devin astfel complet ineficiente.

Toate activitățile se supun unui regim care cuprinde: dezvoltarea sigură, managementul rațional, extinderea oportunităților în folosirea resurselor. Toate acestea nu disting dacă se face reefrire la activitățile terestre făcut în vederea desfășurării celor extraterestre sau dacă se referă la cele extraterestre.

În cazul stabilirii unor aşezări permanente, precum cea iminentă, de pe planeta Marte, aşa cum este scopul misiunii SpaceX finanţate de către Elon Musk, ce pare realizabila înainte de anul 2027, presupune ocuparea unor teritorii, chiar nerevendicate in mod oficial.

În fine, Cosmosul, cu tot ceea ce cuprinde el este declarat "patrimoniul întregii umanităţi". Ori aceasta sintagmă nefericită ar trebui lămurită în sensul că se doreşte stabilirea unei egalităţi a tuturor oamenilor în raport de cosmos şi nu o apropiere a cosmosului în sens patrimonial, o declarare a a sa ca proprietate a omenirii. Aceasta ar conduce la un conflict, cel puţin teoretico-juridic, chiar și fără existenţa unor alţi locuitori ai cosmosului, indiferent de natura sau stadiul lor. Cel puţin planetele acestora ar trebui excluse din accepţiunea care să dă acestei sintagme. Dincolo de toate acestea, se pune întrebarea fundamentală: în temeiul cărui drept omenirea include în patrimoniul sau spaţii şi corpuri cereşti care nu îi aparţin sub niciun aspect şi de a căror existență nici nu avea cunoştinţă cu relativ puţin timp în urmă. Credem că omenirea nu poate revendica întregul existenţei, al cărui produs este și pe care foarte probabil că urmează să o împartă și cu alte ființe. Având în vedere reglementările speciale, este evident că intenția este cu totul alta, motiv pentru care aceasta exprimare cu pretenții axiomatice ar trebui reformulată, chiar și dacă unele referiri din normele stabilite sunt aplicabile numai în cadrul sistemului nostru solar.

Bibliografie

Rezolutia 1348 (XIII) 1958

Rezolutia 1721 *XVI) 1961

Rezoluția 1802 (XVII) 1962

Rezoluția 1962 (XVIII) 1953

Rezoluția 34/68 1979

Tratatele, convențiile și acordurile menționate în cuprinsul articolului

M.I. Niciu, Introducere în dreptul internaţional spaţial, Ed. Piramida, Craiova, 1992

D.Popescu, op. Cit., 2005,

D.Popescu, A.Năstase, op. Cit., 1997,

A.Bolintineanu, A.Năstase, B.Aurescu, op. Cit.,

R.Miga-Besteliu, op. Cit.,

M.Niciu, op. Cât.,

Basic Facts about the United Nations, United Nations, New York, 2000,