martie 2021

PROBLEME DE APLICARE ÎN CONCRET A DISPOZIȚIILOR ART. 295 C.CIV.

avocat Ovidiu Crăciun

Ideea redactării acestui text a apărut, astfel cum de multe ori se întâmplă, ca urmare a generării unor discuţii, înaintea instanţelor de judecată, cu privire la aplicabilitatea unor texte de lege, ori cu privire la modul în care acele texte de lege au a fi aplicate.

În cât se poate de puţine cuvinte, speţa dedusă judecăţii este descrisă mai jos...

Prin cererea introductivă de instanţa, reclamanta S.A.D. a solicitat a se constata nulitatea căsătoriei încheiată între aceasta şi pârât, în condiţiile art.295 C.civ.

În motivarea cererii a arătat că această căsătorie a fost una fictivă, pentru ambele părţi, fiind încheiată pentru alte scopuri decât cele referitoare la întemeierea unei familii, pârâtul nedorind altceva decât să încerce să obţină, pe această cale, cetăţenia română, iar reclamanta consimţind la încheierea căsătoriei pentru a obţine unele avantaje materiale.

A arătat, de asemenea că, de la momentul încheierii căsătoriei şi până în prezent ea şi pârâtul nu au mai avut nici un fel de relaţie. Mai mult, a arătat că din acel moment şi până în prezent nici măcar nu s-au mai văzut. Este evident faptul că nici reclamanta şi nici pârâtul nu au avut vreodată intenţia de a întemeia o familie.

Prin probele care au fost administrate în cadrul dosarului, respectiv cu deosebire prin depoziţii ale unor martori, s-a făcut dovada, dincolo de orice dubiu, a următoarelor aspecte:

- Pentru toată lumea care o cunoaşte pe reclamantă, era de notorietate caracterul fictiv al căsătoriei dintre aceasta şi pârât;

- Reclamanta s-a aflat la locul încheierii căsătoriei(un alt stat decât România), pentru o perioadă mai scurtă de două săptămâni, perioadă care a fost socotită necesară pentru pregătirea "evenimentului" şi, în ziua următoare încheierii căsătoriei, aceasta s-a întors în România.

- Nici înainte şi, cu siguranţă, nici după încheierea căsătoriei reclamanta nu a locuit măcar cu pârâtul(nici măcar o secundă), astfel încât existenţa vreunui fel de relaţie cu acesta este cu desăvârşire exclusă;

- Scopurile reclamantei şi ale pârâtului la încheierea căsătoriei, deşi diferite(el urmărind obţinerea cetăţeniei române, iar reclamanta urmărind unele avantaje materiale care i se promiseseră), au avut un numitor comun, în sensul că nu au avut absolut nimic de a face cu dorinţa de a întemeia o familie.

Instanţa de judecată a pus în discuţie aplicabilitatea dispoziţiilor art.295, alin.2, C.civ. şi, în consecinţă, a admisibilităţii cererii subsemnatei, în condiţiile în care de la data încheierii căsătoriei şi până la învestirea instanţei cu soluţionarea acestei cereri au trecut mult peste doi ani.

Din punctul meu de vedere, textul art.295, alin.2, C.civ. trebuie să fie interpretat de către instanţa de judecată şi nu doar pur şi simplu aplicat, deoarece judecata nu trebuie să fie rigidă, ci flexibilă, adaptabilă, capabilă a rezolva nu numai în litera, dar mai ales în spiritul legii, chestiunea dedusă judecăţii.

Edictând art.295 C.civ, legiuitorul a intenţionat, în mod evident, să sancţioneze cu nulitate căsătoria formală, acea căsătorie care nu are drept scop întemeierea unei familii. Este firesc să fie aşa, în condiţiile în care familia este bine protejată de o serie de norme juridice şi de vreme ce unica modalitate recunoscută de lege pentru întemeierea unei familii este căsătoria. În această interpretare, căsătoria care nu are drept scop întemeierea unei familii, ci orice altul, este nulă.

Cu toate acestea, tocmai pentru că familia este importantă, legiuitorul a simţit nevoia să reglementeze "excepţii" de la această regulă, a simţit nevoia să ferească de sancţiunea nulităţii toate acele situaţii în care o căsătorie care începe prin a fi fictivă, fără scopul întemeierii unei familii, devine în timp aptă a evolua, ori produce anumite efecte în fapt. Astfel, :

a.În cazul în care soţii, care iniţial nu au avut drept scop întemeierea unei familii, încep convieţuirea până la rămânerea definitivă a hotărârii, legiuitorul a apreciat că o astfel de situaţie vădeşte intenţia soţilor de a avea o relaţie care să conducă spre o familie şi a dorit, pentru protejarea unei eventuale familii, să evite anularea acelei căsătorii;

b.În cazul în care în timpul căsătoriei s-a născut un copil, ori soţia a rămas însărcinată, indiferent cine este tatăl natural al copilului, de vreme ce legea îl prezumă ca tată pe soţ, pentru protejarea intereselor copilului(înainte de toate), legiuitorul a dorit să evite anularea căsătoriei;

c.Cel de-al treilea caz prevăzut de legiuitor ca "excepţie" este acela în care căsătoria a durat cel puţin doi ani(până la data hotărârii).Acest al treilea caz are de-a face, în opinia mea, mai degrabă cu prezumţia că, neacţionând, soţii confirmă tacit căsătoria şi sunt de acord, implicit, să o menţină.

Alineatul 2 al art.295 C.civ. şi în special ultimul caz reglementat trebuie să fie supus interpretării.Dacă primele două cazuri au în vedere ipoteze care, pe de o parte "confirmă" existenţa unei relaţii între soţi, iar pe de altă parte vizează în principal protejarea intereselor unui copil, cel de-al treilea nu poate, în opinia mea, să fie aplicat pur şi simplu. În situaţii ce s-ar afla sub incidenţa ultimei teze a textului citat, judecătorul trebuie să aprecieze, pe baza probelor administrate, dacă există ceva care trebuie protejat de sancţiunea nulităţii, respectiv dacă în inacţiunea părţilor se întrezăreşte măcar posibilitatea existenţei unei familii. În cazul în care din probe nu ar rezulta măcar bănuiala rezonabilă că o familie a soţilor ar putea exista, cred că judecătorul trebuie să aplice alineatul 1 şi să dispună anularea căsătoriei.

Alineatul 2 al art.295 C.civ. este, aşa cum am arătat, "plasa de siguranţă" creată de legiuitor pentru toate acele căsătorii care, deşi au început prin a fi fictive, au devenit fie veritabile căsătorii(prin convieţuirea soţilor şi, eventual naşterea de copii), fie au dobândit potenţialul cert de a fi veritabile căsătorii. Cu siguranţă legiuitorul nu a intenţionat, prin edictarea alineatului 2, să menţină căsătorii care, în fapt, nu există, care nu au existat niciodată şi care nici nu au vreo urmă de potenţial de a exista.

Căsătoria supusă atenţiei instanţei, în speţa mai sus prezentată, este una dintre acelea care a fost fictivă ab initio şi care a rămas fictivă. Părţile nu au convieţuit nici măcar o secundă, nu au ştiut una de cealaltă o foarte mare perioadă de timp, singura ocazie cu care reclamanta a aflat lucruri despre "soţ" fiind aceea în care a fost căutată de organele de anchetă penală pentru fapte presupus a fi săvârşite de acesta.

În aceste condiţii, ... care este căsătoria care ar trebui protejată de nulitate? Care ar putea fi justificarea menţinerii unei căsătorii care, în realitate, nu există şi nu a existat niciodată?